Costila - CLUB

Ultimele istorii vii la Costila-CLUB

PERIPETIILE ALPINE ALE LUI DANIEL BUJENITA

"Ca pe vremuri , dupà o turà importantà, la reuniunile din Panduri dàdeam raportul despre iesirea din week-end. Imi face mare plàcere, mai ales acum cind am ce povesti.

Dragi colegi si prieteni tin sà và aduc la cunostintà cà, impreunà cu Marian Petrelecan am reusit sà facem un dublet intr-o sàptàminà (in vacantà amindoi) si anume: Mont Blanc-ul -4807m si Matterhorn-ul - 4476m (sau Mont Cervin) pe partea italianà pe creasta Leului (crete de Lion).

Aveam o sàptàminà de vacantà (1.08 - 9.08.1998) si stiam cà o voi petrece la munte, dar nu stiam exact cu cine. De o lunà imi propusesem sà merg sà fac un triplet: Mt. Blanc, Monte Rosa (4634m) si Matterhorn. Cind visam la asta nu imi inchipuiam cit de dificil este sà te aclimatizezi (dupà stresul de la muncà, lipsa de antrenament, fumat, etc), sà gasesti pe cineva disponibil, sà ai sansà de bun timp,...si sà ai ca in tinerete acelasi elan. Culmea este cà toate aceste elemente am reusit sà le reunesc cu un pic de sansà. Prin intermediul vulpoiului de Pupeza ( care nu a putut sà se elibereze pe o sàptaminà) am aflat cà Marian Petrelecan vine, simbàtà 01.08.98, la Chamonix cu un bàtrin prieten (Silviu, roman stabilit in Germania de mult, la pensie, 75 ani) sà facà Mont Blanc-ul, si Adi Anastasecu. Cit am stat sà astept gasca am dat o fugà la Casa Ghizilor din Chamonix de unde am luat prognoza meteo (e datà pe cinci zile si de obicei e cam adevarat ce se afiseazà). Timpul afisat era urmàtorul:

 - simbàtà 1 aug. - izoterma 0°C la 3500m si izoterma de minus 10°C la 5000m de altitudine; vint de 100km pe orà la 4000m.

 - duminicà 2 aug. - ploaie toatà ziua

 - luni 3 aug. - ninsoare de la 2000m, ploaie dimineata

 - marti si miercuri 4 si 5 aug. - sosirea vremii bune

Mont Blanc

Ne-am intilnit cu toti la Houches (1010m), lingà Chamonix, de unde am luat telecabina pinà la 1801m, la o garà de trenulet pe cremalierà care ne-a dus pinà la Nid d’Aigle (cuibul de vultur) situat la 2372m de altitudine. De aici am plecat spre refugiul Tête Rousse situat la 3167 m (3-4 ore de urcus). Pe la jumàtatea drumului a inceput potopul: ploaie, grindinà, vint, tunete si fulgere la cîteva sute de metri de noi. Ne-a udat pinà la piele pe toti in afarà de Marian care trona uscat in Gore Tex-ul lui. Noroc cu o micà càsutà pe la mijlocul drumului (abandonatà, plinà de gunoaie) care ne-a permis sà ne mai reincàlzim un pic si sà ne schimbàm (hainele intre noi !?). Am ajuns la refugiu unde, dupà o masà bunà, ne-am pus la sfat: Silviu era prea ud ca sà se usuce pinà a 2 a zi si se gindea deja cà nu va putea sà coboare tocmai de pe virf. Adi nu avea liber decit pinà luni seara iar lipsa de aclimatizare si timpul care era impotrivà, l-au hotàrit sà renunte. Acestea au fàcut ca cei doi sà coboare a 2 a zi si sà plece in Germania (700km de masinà) iar Marian si cu mine sà o luàm in sus, spre Refugiul Aiguille du Gouter (3817m). Urcusul este destul de abupt, si prezinta un pasaj un pic delicat (asa se spune pe aici) adicà trabuie traversat in vitezà, pe o distantà de aproape 60 m, un culoar (vezi un vilcel mai larg si de pantà mare) pe care curg din timp in timp pietre si bolovani care dacà au sansa sà te atingà...te sparg, càci vin de sus si cu vitezà. Timpul de urcat este de 3 la 3ore si jumàtate (dacà mà insel il rog pe Marian sà aducà corecturile de rigoare, cu conditia sà mà instiinteze si pe mine ca sà-mi corectez jurnalul proriu). Atentie, in principiu e preferabil ca locurile la refugii sà se rezerve din timp, mai ales in sezon. Pentru cei ce vor sà vinà in Alpi dispun de lista telefoanelor refugiilor din zona Mont-Blanc. Dacà e nevoie pot obtine si alte informatii - la cerere din partea amatorilor. Pentru cà sint la acest subiect vrau sà informez Clubul Alpin Roman cà pot, impreunà cu Adi Iordan sà gazduim clubisti, sà-i apropiem de Alpi, dacà sintem disponibili si in formà, sà-i acompaniem, etc... Eu personal pot face invitatii si asigura conditiile cerute la ambasadà. Refugiul era populat in cea mai mare parte de pulonezi, italieni, ceva japonezi, olandezi, francezi, doi greci si ...doi romani. Timpul pentru a-2-a zi era anuntat ca nefavorabil adica ninsoare toatà ziua. Citeva echipe au plecat spre sfirsitul diminetii pentru a inopta la refugiul Vallot (4362m). Ca sà ne antrenàm un pic am hotàrit sà mergem si noi pinà la Vallot. Drumul trece pe lingà trei crevase destul de bine acoperite si vizibile de departe, cind nu e ceatà. Pinà in saua Dome du Gouter (4250m) totul a mers bine. In schimb de aici (mai ràmàseserà in jur de 100m de denivelare pinà la refugiu) mi s-a rupt filmul, am inceput sà gifii, pulsul era la maxim, picioarele erau grele si m-au apucat dracii cind il vedeam pe Marian cit de normal urcà (sus mi-a spus cà si el s-a resimtit dar eu nu am vàzut-o) si cum se luase la intrecere cu niste englezi scofilciti pe partea finalà care era cu gheatà si zàpadà inghetatà. Niste tipi pe care i-am intilnit la urcare ne-au spus cà au incercat sà urce mai sus de refugiu dar nu au putut din cauza vintului puternic. Ajunsi sus ne-am convins de aceasta. In plus ceata a inconjurat totul. Nu se distingea nimic, iar urmele incepuserà sà se acopere. Cu ceva emotii am regàsit drumul de intoarcere si am ajuns inapoi la Gouter pe o vreme frumoasà, chiar promitàtoare pentru a 2 a zi. In fine la refugiu se confirmà vreme bunà pentru Marti 4 august. Desteptarea s-a dat la ora 2 dimineata si primele echipe s-au bulucit s-à plece. Noi am plecat pe la ora 3.15 làsind pe curajosi sà taie urme. Am mers la frontale pinà la Vallot, unde am gàsit echipele ce urcaserà cu o zi in urmà dormind in refugiul de tablà unde si respiratia ingheta. Era ora 5.30. Nu am mai avut nici un semn de obosealà ca in ajun, eram chiar in formà, aproape ca neobositul Marian (neobosit nici la mers, nici la gurà - vezi ce reclamà iti fac Petrelecane ?).

 Am plecat primii spre virf si primii am ajuns pe la ora 8. Pinà la 200m de denivelare, sub virf am putut admira ràsàritul soarelui, versantul italian, ghetarul Bosson. De aici in sus a inceput vintul, care pe virf atingea 100km la orà, si ceata. Nu mai vedeam, nu mai auzeam si era frig. Din nou am inceput sà respir de douà ori pentru fiecare pas fàcut. Corpul fàcea un unghi bizar cu panta. am inteles cit de usor se poate cràpa in asemenea conditii. Jos, in vale ploua si dàdea cu grindinà ( confirmare Pupeza care gratie telefonului portabil a lui Marian ne tinea la curent cu vremea in Italia si ne incuraja - merci Mihai). Nu am putut nici sà scoatem aparatele foto (sà pozezi ce?). Am stat probabil 2 minute si asigurati la piolet am luat-o la vale in vitezà, privind cu compasiune echipa italianà, cea olandezà si cea francezà care se chinuiau ca si noi cu capriciile vremii si cu urcusul pe care noi il terminaseràm. Era o adevàratà plàcere sà simti cum intensitatea vintului scade, cum incepi din nou sà respiri normal, cum corpul nu se mai chinuie. Erau incà multi care urcau si care cu sigurantà ne invidiau. Nici 200m de denivelare mai jos si iesiràm din ceatà, intr-un cadru complet schimbat: muntele sub soare si virful cu càciulà. La ora 9.30 sintem la refugiul Vallot unde facem citeva poze si asteptàm corzile care au fost in spatele nostru pentru shimb de impresii. Italienii ne string mina si ne felicità. De aici a început lungul coboris: Gouter, Tete Rousse, Nid d’Aigle, tren, cabinà si in fine Houches (ah ce dus am facut!), dupà care un camping din Chamonix. Seara ne vedem cu grecii la un restaurant si incepem sà ne gindim la Matterhorn.

Matterhorn

Dupà multe ezitàri (vroiam sà mergem in Milano la Pupeza in asteptarea vremii bune; Marian chiar ezita intre a ràmine pinà la capàt sau de a ceda instinctului de dragoste nebunà ce-l màcina pinà-n màduva oaselor - unii ar zice altfel), in urma telefonului dat la Cervinia aflàm urmàtoarele:

 - virful este cu zàpadà proaspàtà

 - vremea bunà se instaleazà incepind de joi 5 august

 - trebuiesc douà zile de soare inainte de a putea ataca virful.

Ne hotàrim totusi sà plecàm spre Cervinia traversind tunelul Mont Blanc si urmàrind frumoasa vale Aosta. Ajunsi la Cervinia culegem informatii de la Casa Ghizilor si apoi punem cortul intr-o parcare de caravane (e tolerat). Cervinia este o statiune de ski foarte frumoasà unde ski-ul ce poate practica tot timpul anului gratie ghetarului sàu. Pe data de 6 august urcàm din statiune (2000m) pinà la cabana-refugiu Duca degli Abruzzi (2802m) intr-un jeep ce asigurà transportul amatorilor contra sumei de 40000lire. Nu và spun ce emotii am avut din cauza soferului care conducea cu o minà iar cu cealaltà vorbea la telefon. Anumite curbe fiind prea stinse trebuia sa facà marche-arriere pentru a se putea incadra de-binelea. Calvarul a durat in jur de 40 de minute, dar ne-a scutit de o denivelare de 800 m sub un soare torid (nu ne-a scutit in schimb de vorbele de duh ale lui Pupeza care, la aflare vestii, ne-a tratat de lenesi in fazà gravà - deh era ciudos). De la refugiu creasta Leului aràta tot mai abruptà si impenetrabilà si mai ales lungà, iar refugiul Carrel (3847m) tare departe. Rucsacii erau grei, fiecare aveam cite 4 litri de apà si mincare pentru 2 mese principale si un dejun si o cinà plus materialele si echipamentul personal. Cu noi au urcat 3 ghizi din Dolomiti, fiecare cu clientul lui (numiti in limbajul ghizilor conserve), care pàreau usori la rucsac si bine in elementul lor. Drumul e marcat fie cu sàgeti pe stincà fie cu momîi de pietre. Dupà un prim pieptis, pe care l-am trecut intr-o 1 orà, urmeazà un vilcel care taie o falezà de granit, ceva in genul unei Albisoare ( càtàrare liberà pe niste sàritori usoare pe un granit superb pe care vibramul bocancilor nostri de plastic adera la perfectie). Vilcelui este echipat cu pitoane de rapel; cred cà pe timp de iarnà totul trebuie sà fie cu mult mai delicat. Urmeazà un al 2 lea urcus pe o stincà sub formà de dale (sint sisturi care devin tot mai friabile pe màsurà ce urcàm) depàsind crucea lui Carrel (pàrintele Cervinului). In stinga incepe sà se vadà ghetarul Cervin din care se rupeau blocuri uriase de gheatà care se sfàrimau cu mare zgomot in vale. Ajunsi pe un mic platou incepem un ultim urcus penibil printr-o mare de bolovani care miscau in toate pàrtile, dupà care incepe un traverseu spre dreapta. Sub noi o vàgàunà fàrà fund. Traverseul prezintà un mic pasaj delicat pe o limbà de zàpadà inghetatà unde e indicat mersul la coardà; citeva pitoane si o micà potecà ce urmàreste citeva brine indicà drumul tàiat de citeva culoare ce pot adàposti, in functie de sezon, ghatà si zàpadà. Iatà-ne in saua leului (col du lion) la 3581 m. De aici, in stinga, partea elvetianà, se pot admira ghetarii si morenele mai multor ghetari care se unesc in valea Tiefenmattengletscher, ce cobooarà spre nord,spre Zermatt. De aici pinà la refugiu un singur pasaj mai dificil: un diedru de vreo 20m echipat cu un lant gros, prins in pitoane de expansiune, de care trebuie sà te tragi. Se poate càtàra insà cu un rucsac greu, cu bocanci de plastic si la altitudine abandonezi dupà citiva metri. In rest sint numai probleme de alegere judicioasà a traseului (este o linie vagà de pitoane) si mai ales de friabilitate a rocii care aici este constituità dintr-un shist cu adevàrat idiot. Sintem la refugiul Carrel (3847m). Peisajul este deosebit de frumos. Facem cunostintà cu refugiul care este in lucràri de màrire. Am avut sansa sà utilizàm saltele si pàturi noi-noute. Pretul 20 000lire si ai tot ce trebuie: aragaze, veselà, tacimuri si cu un pic de efort chiar si apà. Seara am vorbit cu o echipà de englezi care fàcuserà virful si ne-au zis cà sus este inghetat pinà la prinz si apoi totul incepe sà curgà, si in plus este si zàpadà. Aveam o emotie particularà, un sentiment care nu m-a incercat nici pe Mont Blanc si nici in altà parte. Era un fel de fricà, de fricà de necunoscut, càci trebuie spus cà sperie un pic. A 2a zi la ora 6 am plecat. Incà de la inceput, prima lungime echipatà cu niste cabluri pe primii metri dupà care càtàrare clasicà pinà la un odgon gros cit mina, plin cu polei, un traverseu pitonat si placat cu o peliculà subtire de gheatà, un pic de càtàrare din nou, dupà care un nou traverseu lung (citeva lungimi). In felul acesta am depàsit La Grande Tour, Le Vallon des Glaçons si La Crete du Coq (creasta cocosului, destul de zimtatà), toate trecute numai pe partea italianà. Iesirea pe creastà se face printr-o lungime prevàzutà cu un lant, de data asta mai subtire si mai alunecos. Urmeazà pasajul La Grande Corde de 30m echipat cu acelasi tip de coardà-odgon, dupà care zona La Cravatte o brinà lungà care taie peretele italian. Probleme ce pot interveni: càderi de pietre, aglomeratie din cind in cind (atentie la depàsiri), portiuni cu zàpadà si gheatà. Ajunsi pe creastà peisajul devine tot mai frumos (incepe sà se vadà Mt.Blanc-ul, Grand Paradis, Monte Rosa, etc) si mai spectacular dar si mai infricosàtor pentru cà versantii sint foarte abrupti, iar o càdere sau o alunecare pot crea senzatii tari. Ajungem in sfirsit pe virful Tyndall (4241m), dupà aproximativ 4 ore, care marcheazà inceputul umàrului (l’Epaule) sau Creasta Tyndall, aproape orizontala, dar tehnicà (foarte ascutità si cu portiuni de zàpadà unde pioletul e foarte util timp o jumàtate de orà - in acest punct o càdere e fatalà mai ales pe versantul elvetian garnisit cu o gheatà verde si lucioasà) ce dà in punctul numit l’Enjambée (4249m). Este practic punctul cel mai delicat ce dà sudori reci cam peste tot. Pe vreme urità si in conditii de vint e dur. E vorba de o coborire spre o bresà ingustà, pe niste bolovani nu prea primitori - sint pitoane, dar cam depàrtate. Aici ori treci prin càtàrare ori sari, de unde numele l’Enjambée. Dar atentie, càci sari pe malul celàlalt care e tapitat de zàpadà si gheatà (coltari) si destul de inclinat iar pitoanele sint rare. In plus ai rucsacul si efectele altitudinii iti cer deja douà suflàri pentru fiecare gest si pas. De aici si pinà sus eu am gifiit tot timpul si imi trebuiau momente bune pentru a recupera. Din acest punct Creasta devine mult mai abruptà. Urmeazà citeva odgoane, o scarà latà si lungà care cind o urci te scuipà in afarà si in plus esti la ora cind soarele incàlzeste bine si, ghici ce se intimplà? Gheata si zàpada incep sà se desprindà de stincà si hop incep sà-ti cadà in cap, pe miini, iar dupà ceafà iti curge apà...rece. Din acest moment incep sà se ude corzile care vor fi bine imbibate pentru rapelele de coborire. Marian a ajuns primul pe virf. L-am gasit in lacrimi mari... de fericire. Da, plingea. Am fàcut 7 ore. N-am stat mult, doar cit am fàcut poze, càci coborisul se anunta dificil si lung.

 Virful italian, numit Cervin, marcat de o cruce mare, era la picioarele noastre, la 4476m. Nu am mai avut nici puterea, nici cheful de a mai parcurge cei aproximativ de 100 de metri care ne despàrteau de virful elvetian (Matterhorn) mai sus cu 1,5m decit fratele sàu italian. Coborirea am fàcut-o impreunà cu o coardà italianà si a durat 8 ore. Am ajuns la refugiu, morti de sete, cu gurile complet uscate, dupà aproximativ 15 rapele, cind soarele se colora in rosu. Am dormit citeva ore (mincare nu mai aveam si nici tigàri) si, a 2 a zi dupà citeva noi rapele si citeva lungimi in coardà, iatà-ne iesiti din iadul Matterhornului. Dupà alte ore de tropàialà am ajuns multumiti si teferi la refugiul Abruzzi, unde am putut intr-adevàr sà ne stringem miinile si sà ne felicitàm.

Cred cà am reusit un pic sà và fac sà tràiti un pic ceea ce noi am vàzut si simtit timp de o sàptàminà. Acum vreau sà và intreb dacà cunoasteti vreo echipà romineascà care a realizat ascensiunea Matterhornului pe partea italianà. Am relizat o premierà sau nu? Asteptàm amindoi confirmare."

Return to Index